Asus ZenFone Zoom a fost lansat

              Acum un an Asus spunea că va lansa un model performant care se va numi Zoom. Se pare că acest model a fost în sfârşit lansat şi deţine un procesor performant de la Intel, dar şi un senzor foto foarte bun. Deşi are doar 13MP, Asus ZenFone Zoom are un zoom optic 3X.
              Pentru moment acest model se poate achiziţiona doar în Taiwan, dar cu siguranţă el va fi disponibil şi internaţional. 
              Display-ul are 5.5 inci şi are o rezoluţie Full HD care este o alegere mult mai bună decât una 2K, mai ales pentru un model care are nevoie de o baterie buna pentru a filma sau a face poze o perioadă cât mai lungă. Bateria are 3000 mAh.
              În Taiwan modelul cu 64 GB memorie internă şi Intel Atom Z3580 quad core costă 430 de dolari, în timp ce modelul de 128GB memorie internă şi Intel Atom Z3590 costă 490 de dolari. Ambele modele au 4GB RAM.

    Asus ZenFone Zoom a fost lansat

    Posted by Andrei Danutz No comments

    Samsung Galaxy A9 ar avea 6 inci

              Samsung Galaxy A9 va fi un model cu o carcasă metalică şi un display destul de mare, adică 6 inci. Procesorul este unul mid range şi anume Snapdragon 620 (octa core de 1,8 Ghz) care deţine un Adreno 510 ca şi GPU. Memoria RAM are 3GB, iar cea internă 32GB. Camera principală deţine 13MP, iar cea frontală 8MP. Bateria are 4000 mAh, iar telefonul va suporta tehnologia 4G LTE Cat 7.

    Samsung Galaxy S7 - Concept Video

              Samsung Galaxy S7 este următorul flagship al companiei sud coreene. Acest telefon va veni cu un procesor foarte performant realizat de Qualcomm şi produs in uzinele celor de la Samsung şi anume Snapdragon 820, deşi este mai mult ca sigur să existe şi un model cu Exynos 8890. Cel mai probabil va avea 4GB de RAM si 32/64/128 GB memorie interna. Camera foto va avea 21MP si ar putea folosi senzorul IMX 300 al celor de la Sony. Acest senzor detine 25MP, insa Samsung doreste sa il limiteze doar la 21MP, deoarece va exista si un model cu sonzorul lor Isocell care are doar 21MP.

    Nokia Lumia 850 - Concept Design

              Nokia Lumia 850 este un model mid range care a fost anunţat în luna iulie al acestui an. Modelul va avea un display de 5.7 inci Full HD, un procesor Qualcomm Snapdragon 617 octa core, Adreno 405 GPU şi doar 6.92 mm grosime fiind un telefon cu o carcasă metalică.

    Bluboo X550 Promo video - "narrow bezels" nu chiar atat de narrow

              A apărut şi un videoclip de prezentare pentru Bluboo X550, însă după cum mă aşteptam, marginile lui nu sunt chiar atat de înguste. În fond, era de prevăzut acest lucru. Detalii complete despre Bluboo X550 aveţi aici.

              Iată şi un clip în care apare telefonul şi se observă si marginile lui.

    Innos D6000 - doua baterii, 6000 mAh si 12mm grosime

              Compania chinezească Innos introduce un telefon cu specificaţii bune însă acest terminal vine cu doua baterii care însumează 6000 mAh. Cam acesta este marele atuu al smartphone-ului.
              Baterie mare, cam asta încearcă să vândă Innos. Hardware-ul este ok. Adică un procesor Snapdragon 615 pentru varianta cu 3GB RAM şi 32GB memorie internă sau un MediaTek cu 2GB de RAM sună bine. Însă bateria e cea care o să vândă acest telefon.
              Capacitatea de 6000 de mAh este formată din bateria principală (nedetaşabilă) de 2480 mAh şi cea secundară (detaşabilă) de 3520 mAh. 
              Acum, nu ştiu ce să spun, dar 12 mm grosime sună cam urât. Poate voi comanda acest telefon daca versiunea cu MediaTek va avea ecran HD şi nu FHD. 
              Având în vedere că sunt doua modele, sunt şi doua preţuri. Versiunea D6000 va costa 290$, iar D6000m doar 161$ ceea ce mi se pare un preţ chiar bun.
              Singurul telefon care mi se pare mult mai bun pentru ceea ce am eu nevoie (baterie) este Bluboo X550, dar aştept să văd daca aceste baterii sunt reale. Cel puţin la Bluboo mă indoiesc că are 5300 mAh, dar si 4300 ar fi bun.

    Lenovo Golden Warrior S8 A7600 - Ce mai comandam din China?

              Pentru cei ce vor să îşi cumpere un telefon bun din China, Lenovo Golden Warrior S8 A7600 este o alegere foarte bună. De la hardware, până la design telefonul este o alegere optimă pentru utilizarea de zi cu zi. Acest terminal vine cu 4G, RAM suficient, procesor pe 64 de biţi şi o baterie mare.
              Poate nu este cel mai bun telefon în categoria lui de preţ, dar este o alegere bună dacă vrei să îţi cumperi ceva destul de bun care să arate şi bine. Are un design reuşit cu margini mici si ramă din plastic ce dă impresia că este din metal. 
              Partea hardware are un procesorul MediaTek MT6752M, 2GB de RAM şi 8GB memorie internă. Bateria are 3000 mAh. Ecranul are 5,5 inci cu rezoluţie HD. Nu trebuie să vă dezamăgească o rezuluţie HD, deoarece este mai bună pentru consumul de energie decât cea FHD. Camera foto principală are 13MP, iar cea secundară are 5MP.
              Preţul este de 195$.
    Lenovo Golden Warrior S8 A7600
    Carcasa
    plastic
    Dimensiuni
    152.6 x 76.2 x 7.99mm
    Greutate
    155 g
    Retea 3G
    WCDMA 900/1900/2100 MHz
    Retea 4G
    FDD-LTE 1800/2100 MHz
    Dual SIM
    da
    Display
    5.5 inch IPS 1280x720 pixeli 267 ppi
    Procesor
    Octa core 1,5 Ghz Cortex A53
    GPU
    Mali T760 MP2 @ 700Mhz
    Memorie
    2GB + 8GB
    Slot Card
    microSD - 64GB
    OS
    Android 5.0 Lillipop
    Camera
    13MP + 5MP
    Baterie
    3000 mAh

    Bluboo X550 apare intr-un videoclip.

              Bluboo este un telefon de top dacă aş putea spune aşa. Telefonul apare într-un videoclip, iar marginile lui arată chiar foarte bine. Mai multe detalii despre telefon puteţi citi aici aici.

    Huawei lucreaza la Kirin OS?

              Sunt zvonuri care spun că Huawei ar lucra la propriul lor sistem de operare numit Kirin OS şi asta pentru a reduce dependenţa lor faţă de Android. Dacă este adevărat sunt curios să văd dacă noul lor sistem de operare are la bază Android. 
              Pentru chinezi a introduce un nou sistem de operare pentru a reduce dependenţa de Android  înseamnă a lucra puţin la design-ul sistemului de operare al celor de la Google. Am prezentat în articolul precedent ColorOS care nu este nimic altceva decât Android cu o interfaţă modificată. 
              Personal, cred că a lucra la un sistem de operare înseamnă un nou kernel. Să luăm exemplul celor de la Canonical sau Mozilla. Ei au lucrat şi au testat foarte mult sistemele lor de operare. Însă aceste OS-uri made in China sunt doar imitaţii ale Android-ului. 
              Totuşi, nu cred că Huawei va lansa un sistem de operare proprietar pentru că nu ar avea prea multe de câştigat din asta.

    Oppo prezinta ColorOS 2.1.0i bazat pe Android 5.0

              Oppo ne prezintă un mic videoclip cu ColorOS 2.1.0i care are la bază Android 5.0 Lollipop. Acest update nu aduce mari schimbări şi ca să fiu sincer nu mă impresionează prea mult. Doar că trece de la Android 4.4 la 5.0 ceea ce este un update destul de important pentru cei ce au un telefon Oppo. 
              Acesta este videoclipul de prezentare pentru ColorOS 2.1.0i:

    Contactați-ne!

    Name

    Email *

    Message *

    Comentarii

    © 2013 Teknocez. WP Theme-junkie converted by Bloggertheme9
    Teknocez. Template modificat de Andrei Dănuț.
    back to top